Fabio Pittorru

Dae Wikipedia, s'entziclopedia lìbera.
Jump to navigation Jump to search

Fabio Pittorru (Ferrara, 23/12/1928 - Roma, 24/12/1995) est istadu unu deretore de pellìculas, issenifigadore e iscritore italianu.

De orìzine sarda, naschet in Ferrara e, in su pustisgherra, est un'animadore ativu a beru de sa bida curturale de sa bidda emiliana impare cun Massimo Felisatti, Guido Fink, Florestano Vancini, Massimo Sani e Renzo Ragazzi, in ue naschet sa “Foghilada'” inche su butighinu “Rughe Birde”, animadu dae Ervardo Fioravanti. Ativu in su setore de su ziornalismu logale de manca, cumintzat un'atividade de documentalista (aderetat su mediumetrazuOmines contra a su Pou”, chi s'òcupat de su disàriu de su 1951) chi nde caraterizat sa bogassione tzinematrogràfiga.

S'assentat in Roma a bias de sa metade de sos annos '60 de su sègulu coladu pro si cunsagrare a s'atividade de iscritore paris cun Felisatti (“Biolèntzia in Roma”, dae ue at a esser bogada sa pellìcula de Mario Caiano “A totu sas automòbiles de sa polima” e “Sa madama”, dae ue Duccio Tessari nch'at a bogare sa pellìcula numenale in su 1975). Sa croba Felisatti-Pittorru at a devenner una referèntzia importante pro una zenia che su grogu italianu, cussideradu de pagu sinnìfigu pro s'imprentadoria nassionale. A faca de custas atividades esitosas, cumintzat un'atividade intensiva de suzetista e issenifigadore siat de sas pellìculas bogadas dae sos romanzos suos siat de àteros (“Sa biolèntzia: su de chimbe poderes” de Vancini, “Mussolini ùrtimu atu” de Carlo Lizzani, “Sa dama ruja ochiet sete bias” de Emilio P. Miraglia, “Cando sos òmines armaiant su matzucu e... cun sas fèminas aiant fatu din don”, de Bruno Corbucci e, in mesu de s'àteru, una pellìcula orizinale interpretada in su 1977 dae Carlos Monzon, “El Macho”).

In prus de custu, traballat pro sa telebisura, aguarmente cun Felisatti, realizende intre su 1973 e su 1975 su seriale polimencu assortadu “Inoghe brigada mòbile”, antiscurridore de sos seriales modernos, ambientados in sas cummessarias italianas.

In su 1974, aderetat s'ùniga pellìcula sua (“Coro meu, ispoza-ti... chi a pustis t'apo a crarire”) cun Enzo Cerusico, Umberto D'Orsi e Valeria Fabrizi, una cumèdia superfitziale cun bias eròtigas chi no azuat sa numenada sua de profissionale sèriu de su tzine e de sa telebisura. Pretzisamente pro sa pantalla minore, sighit a traballare sena pasu (“Arabella”, “Un'òmine impradigadu”, “Sas terras de su Sagramentu”, “Su cravellu ruju”) comente issenifigadore, mescamente de grogos.

In su 1976 est s'autore, paris cun Felisatti, de s'annoditzu de su seriale grogu telebisencu “Albert e s'òmine nieddu”, cun Nando Gazzolo, Claudio Cinquepalmi, Maria Grazia Grassini e Franco Graziosi, ambientadu in su de Raenna e coladu a s'àera in tres pasias cun èsitu mannu de pùbrigu.

Aguarmente in su 1976, Pittorru e Felisatti creant sa figura de Cremonesi su cummessàriu, chi at a esser interpretadu dae Nino Castelnuovo, pro sa trasmissura “Chie?” cumbinada cun sa Loteria Itàlia de s'istajone '76/'77. Cremonesi at a esser su protagonista de episòdios grogos curtos de mesa ora onzi unu, a s'agabu de sos cales sos tres cuncurridores de su zogu ant a dever responder a unas cantas pregontas in contu de s'identidade de su curpàbile e sos indìtzios pro l'identifigare. Cremonesi colat a s'àera onzi duas chidas arternende-si cun Serra su cummessàriu, creadu dae un'àtera croba manna de groghistas italianos, Casacci e Ciambricco, e interpretadu dae Alberto Lupo. Tantu sos grogos cun Cremonesi che sos cun Serra tenent una repartzidura firma in onzi episòdiu. S'ùrtima pasia a su tìtulu “Notesta a sas ùndighi”, cumbinada cun sa finale de sa Loteria Itàlia, durat 60 minutos, est iscrita paris dae sas duas crobas de groghistas e bidet sa partetzipadura de ambos cummessàrios e ambas repartziduras.

Addae de custu, sòdigat s'atividade sua de iscritore groghista finas sena Felisatti (“Sa pista de sos matzones”). Belle gasi, a sa diferèntzia de s'amigu suo fradiale e cumpanzu de traballos meda, iscriet finas biografias bariadas e millimetradas de pessonazos istòrigos (“Torquato Tasso”, “Agrippina imperadora”), in prus de su romanzu “Ciano, sas dies contadas”.

Est obitadu in Roma in su 1995.