Lìberu comunu de Tàtari
Artìculu in LSC
Su gai naradu Lìberu comunu de Tàtari[1] est istadu un'istadu sèmi-indipendente chi s'agataiat in Sardigna intre su de XIII sèculos e su de XIV sèculos e cunfederadu in antis a Pisa e a fatu a Gènova.[1]
Istòria[modìfica | modìfica su còdighe de orìgine]
Segundu s'istòricu Francesco Cesare Casula su comunu fiat nàschidu in su 1272 a pustis de sa fine de su Giuigadu de Torres de chi, in s'ùrtimu perìodu, fiat istadu capitale.[1]
In su primu perìodu sos podestades fiant istados pisanos, incarrigados dae sa populatzione de sa comuna de acumprire su guvernu suo cun giustìtzia, obietividade e impartzialidade.[2]
A segus, a pustis de sa bisastrada Batalla de sa Melòria e sa paghe de Fucecchio chi fiat sighida, firmada in su 1293, Gènova fiat resìssida a pònnere a podestades funtzionàrios lìgures.[2]
Fiat istadu in cuss'època chi Tàtari si fiat frunida de còdighes de lege, naradas Istatutos Tataresos, agiornados a pustis in època arborense e duncas in fatu de sa ruta de su Lìberu comunu.[3]
A pustis de s'arribu de su tando infante Alfonsu IV de Aragona a cabu de sa flota cadalana de su babbu, su Lìberu comunu si fiat ofèridu de si fàghere vassallu de su Rennu de Sardigna e Còrsica - dae pagu costituidu - peri s'imbasciadore Guantino Catoni.[2]
Su coladòrgiu ufitziale fiat acontèssidu su 4 trìulas de 1323.[2]
Istatutos Tataresos[modìfica | modìfica su còdighe de orìgine]
Is gai narados Istatutos de Tàtari sunt atos formales e bàndidos cun sos cales fiat istabilidos sos printzìpios organizativos e istitutzionales de sa tzitade de Tàtari e de sa cussòrgia sua.[3]
Sa prima còpia a nois abarrada est de su 1316, in su tempus de su podestade genovesu Cavallino degli Honestis, e est iscrita in limba latina, mancari nde permanentat una fintzas in limba sarda in sa variedade logudoresa.[3] Est cumposta dae tres libros, chi cuntentent de pare a pare 160, 38 e 50 capìtulos.[3]
Su primu libru trataiat de su deretu pùblicu internu e sas matèrias econòmicas, de su cummèrtziu, de sos deretos e de sa guàrdia urbana.[3]
Su segundu pertocaiat su deretu tzivile e istabiliat s'amministratzione de sos benes privados.[3]
Su de tres trataiat imbetzes de su deretu penale e istabiliat sas penas pro onni delitu[3]
Notas[modìfica | modìfica su còdighe de orìgine]
- ↑ 1.0 1.1 1.2 Dizionario Storico Sardo, p. 1615.
- ↑ 2.0 2.1 2.2 2.3 Dizionario Storico Sardo, p. 1618.
- ↑ 3.0 3.1 3.2 3.3 3.4 3.5 3.6 Dizionario Storico Sardo, p. 1619.
Bibliografia[modìfica | modìfica su còdighe de orìgine]
- Francesco Cesare Casula, Dizionario Storico Sardo, Carlo Delfino Editore,Tàtari, 2003, ISBN 88-7138-241-2