Sardigna

Dae Wikipedia, s'entziclopedia lìbera.
(Reindiritzadu dae Sardinna)
Bae a: navigadura, chirca
Regione Autònoma de Sardigna
(IT) Regione Autonoma della Sardegna
Bandera de sos battor moros Istemma de sa Sardigna
Sa Sardigna bista dae su satellite Mappa amministrativa de sa Sardigna
Informatziones
Istadu Itàlia
Capulogu Casteddu
Superfitzie (km²) 24.090
Populatzione 1.675.411
Annu 2010
Densidade de pop. (a./km²) 69,55
Provintzias 8
Comunas 377
Presidente Francesco Pigliaru
Còdighe ISO 3166-2 IT-88
Limbas Italianu e Sardu
Ateras limbas Ingresu, Ispannolu, corsicanu,
Catalanu (Cummerciale et Turisticu)
Muneda Euro
Custu artìculu est iscritu cun sa grafia Flag of the Italian region Sardinia.svgLimba Sarda ComunaFlag of the Italian region Sardinia.svg. Abàida sas àteras bariedades gràficas:

campidanesu · logudoresu · nugoresu


Sa Sardigna est sa segunda ìsula prus manna de su Mare Mediterràneu. Est posta a otzidente a unos 200 km a ovest de sa penìsula italiana, unos 300 km de sa Ligùria, 500 de s' Ispagna e a sud a unos 184 km. de sa Tunisia. Sa terra prus a probe est sa Còrsica o Còssiga, petzi 11 km. Sa Sardigna est una Regione Autònoma (Regione Autònoma de sa Sardigna) pro reconnoschimentu de sa Costitutzione Italiana e pro resones istòricas e linguìsticas.

Geografia[acontza | edit source]

Sa forma de s'ìsula est sa de una crazzola, de unos 260km in diretzione NS e unos 120 in sa EO. S' ispuntone a N est sa bidda de Longone (Lungoni in galluresu), sa de S su Cabu Teulada. Sos mares chi l'inghìriant sunt su Mare Tirrenu a E e su Mare de Sardigna a O. S'àrea est de ca. 24.000km², s'oru de mare de unos 2400km.

Monte pro su 13,5 %, montigru po su 68 % e pranu po su 18,5 %. Su monte prus artu tirat 1834m (Punta La Màrmora, nòmine in sardu: Pedra Cràpias), in sa serra de su Gennargentu, in su mesu de s'ìsula.

Su tempus tirat a su sicu, in istiu e in ierru. Sa temperadura mèdia est de 14-18 °C, cun cambiamentos mannos intre pranu e monte, istiu e ierru: si podet passare de is -2 o -3 a is 30 °C. Su bentu podet esser forte meda, màssimu su bentu estu (de NO). Proet pagu, 400-600mm a s'annu, cun diferèntzias mannas intre monte e pranu, oru de mare e terra aintru.

Bi at finas unu lagu naturale, su lagu Baratz,cun unos 60 ètaros de tirada, in su NO de s'ìsula, acanta de Tàtari e de S'Alighera (l'Alguer in catalanu). Sos rios (cursos de àbba semper prenos) sunt pagos: de N a S su Coghinas, su Mannu (de Tàtari), su Temu, su Cedrinu, su Tirsu, su Frumindosa, su Mannu e su Cixerri. Sos àteros sunt rios, sicos in parte de s'annu. Su frùmene prus longu est su Tirsu, chi tirat 159km e essit in su Mare de Sardinna a pustis de àere tocadu sa titade de Aristanis.

Istòria[acontza | edit source]

S'istòria de sa Sardigna at raighinas chi partint dae su Paleolìticu. Sos òmines bivent peroe in s'ìsula solu dae su Neolìticu. De cuddu perìodu est s'isfrutamentu de s'ossidiana, unu materiale in cussu tempus raru e pretziosu, de su Monte Arci,. Dae su neolìticu a s'edade de su brunzu (XIX - XIII sèculos innantis de Cristos) est nàschida tzivilizatzione "prenuràgica", caraterizzada dae sos putos sacros, sas "tumbas de sos gigantes"). Su perìodu nuràgicu at bidu su cumparrer in Sardigna de una tzivilidade distinta dae construtziones megalìticas, sos nuraghes.

Ma si podet esser seguros chi su mare est istadu sa bia printzipale chi at muntesu sa Sardigna a tzentru de sa tzivilidade mediterrànea. Podet èssere chi sos chi biviant in Sardigna fint issos sa "gente de su mare" chi timiant sos egitzianos antigos. Ma est seguru chi, dae su mare, appet comintzadu a bènnere gente chi chircaiat ràmine, prumu, trigu, e àteras cosas pro faghere commerciu. Innantis a tottus sos fenitzos, chi arribant in ue oe b'est Casteddu, 1500 annos innantis de Cristu. Appustis ant fraigadu ateras tzitades: Tharros, Nora, Bithia, Sulci, Sant'Antiogu. Sas urtimas fint mannas meda, ca inie b' aiat su minerale chi ddi serviat. Non s'ischit meda de comente fin sas cosas cun chie biviat in Sardigna e custos fenitzos, ma issos abbarraiant accanta de su mare e chircaiant de istare in accordu con sa zente autoctona. Sunt bistados sos fenicios a iscriere a primmu su lùmene Sardigna, in d una preda chi est in su museu archeològicu de su Castrum de Casteddu, si podet narrere chi issos non impreaiant sas bocales cando iscriiant. Paret chi, comente s'est passadu dae sos fenitzos de su Libanu a cussos chi bivende in Africa sunt nados Punicos, carchi cosa siat cambiada, ca custos fint peus e cheriant fàghere sos meres. In custu tempus sa Sardigna fit puru una base milidare de sos punicos, ca sas naves issoro, dae Cartàgine e su portu de Capu Malfatanu, accanta de Teulada, serraiant in d una morsa su Mare Mediterraneu e nemos podiat passare. Appustis de sa segunda gherra pùnica arribant sos romanos,e po sèculos meda sa Sardigna abbarrat romana. E diventat sa "dom'e trigu" de Roma, sas tzittades accanta e su mare sunt semper prus mannas, ma es seguru chi sos romanos non bi l'apent fatta a "romanizzare" sa Barbagia. Sun arribados a Fordongiani (Forum Traiani), Austis (Augustus) ma inie sun abbarrados. Cando Roma est rutta sun arribados sos Vàndalos, chi teniant puru sa parte de Africa chi est acanta acanta a sa Sardigna: Ippona (chi oe si narat Annaba, in Algeria) est sempre istada prus acanta a Casteddu de onzi tzitade de sa penisula italiana. In carchi manera sos romanos de oriente, sos bizantinos (in sardu Aregos) nde giàgarant sos vàndalos e pro chimbichentos annos abbarrant in Sardigna. A sa fine si nd' andant, ma lassant famìllias nobiles, chi sunt sas chi ant a andare a cummandare in su perìodu de is Giuigados. De sos Aregos abbarrant sos santos e sos lùmenes: Costantinu, Bachis, Chìrigu, pro narrere. De ammentare chi sos Aregos, comente sos atteros romanos, no bi l' apent fatta a intrare in Barbagia, e comente sos àteros ponent su "Dux militaris" in Fordongiani, pro chircare de firmare sas bardanas de chie biviat in sos montes. De interessu mannu sos sèculos intra su IX e su XV d.C., cando s'est isboligada sa tzivilizadura de sos giuigados, bator rennos autòctonos de traditzione romana, no feudale, nàschidos dae s'isolamentu de sa Sardigna in sos sèculos de su domìniu àrabu de su Mediterràneu (sos sèculos VIII - IX d.C.).

In s'annu 1324, sos Aragonesos conchistant manu militari Casteddu cun s'agiudu de su Rennu de Arbarea, boghendeche a fora sos Pisanos. Est sa nàschida de su Rennu de Sardigna. Dae su 1354 a su 1420, cun fases divressas, addurat sa gherra intro de su rennu aragonesu e sù arbaresu, s'ùrtimu abarradu de sos bàtor rennos sardos antigos. Pessones de importu de cussu perìodu de gherra e pestilèntzias sunt su Giùighe arbaresu Marian IV e sa fìgia sua Eleonora. In su 1420 s'ùrtimu giùighe, Guillermu de Narbona, bendet su tìtulu giuigale a su re de Aragona pro chentumìgia fiorinos de oro. Abarrat unu rennu solu, in s'ìsula, su Rennu de Sardigna, prima cadelanu e a pustis ispannolu. Cun sos cadelanos e sos ispannolos sa Sardigna connoschet su feudalismu.

In su 1720 sa corona colat in conca a sos ducas de Savoia, chi in custa manera si faghent reis. De importu, suta sos Piemontesos, su perìodu "revolutzionàriu" de sos annos 1793-1796, cun unu protagonista mannu: Juanne Maria Angioy. Su Rennu de Sardigna addurat cun totas sas prerogativas suas fintzas a su 1847, cando su re Càralu Albertu cuntzedit s'"Unione Perfetta" cun sos istados continentales de su rennu. In su 1861, a pustis de sas duas primas gherras de indipendèntzia italiana e de sas conchistas garibaldinas, mudat nùmene in Rennu de Itàlia.

In su sèculu de binti sunt de ammentare sos fatos de sa Brigata Tàtari in sa Prima Gherra Mundiale, dae chi s'est ischidada torra s'identidade e su natzionalismu sardu. De su 1921 est sa nàschida de su Partidu Sardu de Atzione, fundadu, cun àteros, dae Emìliu Lussu.

Su fascismu at tènnidu dificultate meda a s'instaurare in Sardigna. In su 1924 Benito Mussolini mandaiat in Sardigna su generale Gandolfo pro isperrare su Partidu Sardu de Atzione (chi teniat tando su 30-40% de sos votos): naschet s'esperièntzia de su "sardu-fascismu", est a nàrrere sa gestione de su PNF in Sardigna dae sa dereta de su PSdA, ghiada dae Paolo Pili. In càmbiu, Mussolini finàntziat sa Lei de su Milliardu, ma comintzat un'òbera de italianizatzione fortzada de Sardigna, colonizende cun vènetos is paules aintre Terraba e Aristanis, e atachende s'impreu de sa limba sarda, "natzionalizende a s'italiana" sas massas sardas puru.

In sa II Gherra, Casteddu fit casi deruta de is bombardamentos anglo-americanos, ei sos nazi-fascistas aiant operadu una ritirada istratègica dae s'Isula. In sos annos chi sighiant, in Casteddu si fit acodrada una Consulta pro iscrìere un'Istatudu de Autonomia, chi fit aprovadu, in formas moderadas e partzialmente autolesionistas pro sa Sardigna, in s'ùrtima sètzida de sa Corona costitudora in su 28 de freàrgiu de 1948: est sa nàschida de sa Regione Autònoma de Sardigna, isperu e disisperu de sos annos postbèllicos.

In sos annos '50 ant picadu comintzu fatos noos. Est istada bogada sa malària, gràtzias a su dinare de sa fundatzione Rockefeller, e custu est istadu unu fatu bonu pro sas populatziones de sas marinas e su turismu. In su matessi tempus ant impostu però sa tzerachia militare: mìgias e mìgias de ètaros leados a sas atividades econòmicas e postos suta sa cumpetèntzia militare de sa Nato e de sos americanos: Su 60% de totus sas therakias milidares italianas sunt, a die de oe, in Sardigna. De sos annos '60 imbetzes est su "Pranu de Rinàschida", una leze de s'istadu italianu chi cuntzediat finanziamentos agevolados pro fagher a naskere industrias mannas in Sardigna. Gai sunt nàschidos sos polos chìmicos Portu Turre e sas rafinerias in Sarroch. In sos annos '70 pro sa legge contra a su banditismu in Sardigna fit istada finanziada s'industria de Otzana. Ma, a pustis de tantos annos, si podet narrer chi in parte est istadu unu faddimentu, pro sos dannos ambientales e pro cussos economicos massimu in su casu de Ottana. S'industrialitzazione at creadu puru grandes cambiamentos sotziales. Ma in su matessi tempus sun istadas criadas in cussos annos diversas infrastrutturas chi ana mezoradu de meda su livellu istrutturale e economicu de s'isola.

Sa Regione[acontza | edit source]

Sa Sardigna est una de sas 5 regiones autònomas a istatutu ispeciale de Itàlia. Sa Sardigna est s'ùnica Regione de Itàlia (imparis cun su Veneto) chi sos bividores hant de manera ufitziale su nùmene de «popolo» dadu dae su Parlamentu italianu.

Assentada in sa Costitutzione de sa Repùbrica Italiana, est nàschida in su 1948. Sas primas eletziones bi sunt istadas in su 1949.

Oe, su presidente de sa Regione est Francesco Pigliaru.

Sa Regione tenet 8 provintzias:

Cultura[acontza | edit source]

Limba[acontza | edit source]

Bae puru a biere : sardu, galluresu, tataresu, catalanu aligheresu, tabarchinu, italianu.

Sos sardos impare a s'italianu faeddant su sardu, limba nou-latina reconnota comente ufitziale paris cun sa de istadu in su 1997, a pustis de medas peleas chi punnaiant a cust'iscopu, ma puru ateras limbas chi sardas no sunt e costituint minorias, comente a su galluresu, cunsideradu dae unos cantos che unu limbazu autònomu, o unu cossu simile a cussu de sa tzidade 'e Sartene, o isulas linguisticas a sese, che a s'aligheresu, una variante de su catalanu orientale, su venetu in Fertilia, Maristella, Arborea e Tanca Marchesa (bell'iscumpartu, peroe). Sicund'e un'istudiu reghente de sa regione, su sardu lu diant connoschere unos 1.495.000 pessones e faeddare unos 1.000.000, a fronte de su 3% ebbia chi naraiat de no lu connoschere, de no lu cumprender e de no lu cherrer a imparare. Ant sinnaladu chi, peroe, b'at s'arriscu chi su sardu diat poder andare intre pagu tempus ind unu protzessu de estintzione, si no si ponet remèdiu, ca no b'est galu su bilinguismu, bistu chi b'at unu stigma assotziadu a custa limba e in sos ufìtzios pùblicos no s'impreat a favore, oje, de s'italianu ebbia: sa majoria de sardos est oe in die italianitzada.

Festas[acontza | edit source]

Turismu[acontza | edit source]

S'ìsula est fentomada pro sas localidades turisticas suas, e intra custas podimus ammentare sa Costa Smeralda, sas isulas de Madalena e Cabrera, sa tzitade de S'Alighera, pro sas calas ispantosas de s'Ogiastra incastradas in sas falèsias calcàreas artas: Cala Goloritzè, Cala Luna, Cala Gonone e puru pro s'internu sou, e in particulare su Gennargentu. In sos ùrtimos annos in su Sud ant fraigadu paritzas locandas e sìtios turìsticos (a SE Crabonaxa e Murera a SO Santa Margarida e Guàrdia de is Morus de Pula, Chia). Interessantes pro su turismu, s'archeologia de sas Ìsulas de s'Arcipèlagu sulcitanu (Santu Antiogu e San Pietro): in custu arcipèlagu in su perìodu Maju - Làmpadas faghent oe galu sa pisca de su Tunnu Ruju (Tunnus Tynnus) cun sos brancos de tunnos chi benint dae s'Atlànticu, in fase riprodutiva.

Siendas de s'umanidade de s'UNESCO[acontza | edit source]

  • Nuraghes e sas ateras espressadas de sa civilidade nuraghesa, rappresentadas dae Su Nuraxi de Barumini, dae su 1997;
  • Parcu Geo-minerariu Istoricu e Ambientale de sa Sardìnia, unas cantas areas tuteladas pro su carattere issoro de importu istoricu e ambientale chi ant apidu e finas como ant in s'istoria mineraria meda longa de s'isula, dae su 1998;
  • Cantu a tenore, sienda orale e immateriale dae su 2005;
  • Nodriamentu mediterraneu, sienda orale e immateriale dae su 2010;
  • Cantu de sa Sibilla (Cant de la Sibil·la), cantu gregorianu in catalanu fattu sa notte de Pasca'e Nadale in sas Cattedrale de S'Alighera e in cussa de Palma di Maiorca ebbìa, sienda orale e immateriale dae su 2010.
  • Falada de sos candaleris, sienda orale e immateriale dae su 2013.

Boghes curreladas[acontza | edit source]

Cullegamentos de foras[acontza | edit source]

Bibliografia[acontza | edit source]

  • Francesco Cesare Casula, La storia di Sardegna, Ets - Carlo Delfino ed., Sassari 1998
Bandera de sa Regione Sardigna Europa | Itàlia | Provìntzias de sa Regione Sardigna Bandera de sa Regione Sardigna
Aristanis | Campidanu de Mesu | Carbònia-Igrèsias | Casteddu | Nùgoro | Ogiastra | Tàtari | Terranoa-Tèmpiu